O zi la Consulat


Astazi sunt mandra, extrem de mandra, de tara in care m-am nascut. Da, tara in care m-am nascut, nu tara mea. Refuz ideea ca tara mea ar fi o tara atat de incivila, cu birouri consulare unde respectul cetateanului este o necunoscuta, in pofida sutelor de euro pe care suntem nevoiti sa-i cautam in buzunare ori de cate ori avem nevoie si de cele mai banale servicii.

Milano, 26 aprilie 2013, ora 7. Ajung la Consulat la ora fixa, stiind ca urmau sa fie date numere de ordin pentru obtinerea serviciilor consulare. Imi controlez inca o data documentele, sa fiu sigura ca le am pe toate si nu voi fi trasa de urechi ca la scoala. Ma uit in jurul meu, vad pe avizierul Consulatului o lista de nume, imi pica „fisa” si imi dau seama ca trebuie sa ma „iscalesc” acolo, altfel nu voi primi numar de ordin. Ma uit la ceas, este ora 7.05. Ma uit catre usa Consulatului, vad ca este inca inchisa. „O fi ceasul meu inainte, sa mai asteptam putin”. Fac doi pasi pe trotuar, un „nene” se apropie de mine si imi cere saizeci de centi, nici mai mult, nici mai putin. Ma fac ca nu-l aud, dar aud totusi foarte bine o injuratura adresata printre dinti. Ma uit din nou la ceas, 7.15. Ma uit la telefon, aceeasi ora. „Straniu”, ma gandesc, “la ora asta ar fi trebuit sa fi deschis”. Imi continui gandurile, probabil ca sunt prea rigida,  au si ei dreptul la un sfert de ora academic. Este normal sa-ti incepi ziua de munca cu o pauza de cafea, nu? Of, atat de multe sunt lucrurile pe care nu le stiu, ar trebui sa iau exemplu.

Ora 7.17: se deschid usile, in sfarsit! Vad lumea de pe trotuar ca se aduna in graba langa usa, gata gata s-o doboare. Ma dau timid intr-o parte, altfel risc sa ma trezesc strivita intre ai mei concetateni. Un mic detaliu: sunt in stare avansata de sarcina si asta ma face sa respir mai greu, sa ma misc mai greu, am dureri de spate, picioarele sunt gata gata sa explodexe. In fine, strang din dinti si ma gandesc ca totusi nu va trebui sa sufar prea mult, ca in curand voi primi numar de ordin si, de ce nu, voi intra prioritar…nu ca as vrea cine stie ce tratament de favoare, dar ma gandesc ca o sarcina de opt luni este perfect vizibila si ca totusi a mai ramas un pic de umanitate si intre cei patru pereti plini de functionari suparati pe viata.

Ora 7.45: primesc suspinatul numar de ordin, caut cu privirea un loc unde sa ma pot aseza pentru a completa formularul cu cererea de pasaport CRDS. Nimic, toate locurile pe bancile de fier si fara spatar din incapere sunt deja ocupate. Astept frumos in picioare sa se elibereze un loc la singura masa disponibila…5, 10, 15 minute…reusesc sa ma asez, completez formularul, as mai sta un pic jos dar incep sa raman fara aer, am impresia ca ma voi sufoca in curand.

Ora 8.10: imi fac loc printre puhoiul de oameni si ies, ajung pe trotuar si imi propun sa merg sa mananc ceva, in asteptarea orei 9, ora la care consulatul isi va incepe activitatea cu publicul. Nu fac mai mult de 15metri pana cand sunt agatata de o „tanti” cu fusta rosie (nu pot sa-i spun pe nume, ca poate-mi iau amenda) ce imi propune sa-mi ghiceasca in palma. II multumesc frumos, ii spun ca nu am nevoie si dau sa trec mai departe. Mi se pune in fata cu insistenta, incepe sa-mi spuna cate-n luna si in stele, reusesc sa ma strecor pe partea stanga si merg pe drumul meu: „Hai fa’ ca puteai sa dai si tu de-o cafea!”.

Ora 8.55: sunt iar in incinta Consulatului, astept cu incredere prima chemare. Iese un functionar, incepe sa strige primele numere. Astept sa spuna ca femeile insarcinate si familiile cu nou-nascuti au prioritate. De data asta nu, nu au prioritate. Ma resemnez cu asteptarea, poate poate cuvintele magice vor fi rostite in scurt timp, nu pot sa cred ca va trebui sa astept ore in sir in conditii dizumane, fara a beneficia nici macar de servicii higienice.

Ora 10.30 circa: sunt chemate alte numere. Astept cuminte pe bancuta, sunt din ce in ce mai slabita. Primesc carti de vizita de la personaje dubioase ce ofera fel de fel de servicii, de la traduceri la asistenta birocratica, mai lipseste doar ghicitul in cafea. Ascult plictisita conversatiile persoanelor din jurul meu, incerc sa le explic ca la Consulat nu se fac buletine, ca pentu a le face pasaport minorilor este necesara prezenta ambilor parinti, ca pentru pasaport CRDS au nevoie de „certificato di residenza” de la primarie. Pana la urma o las balta, cine n-are urechi sa auda are picioare sa mai faca un drum.

Ora 12.00 circa: in sfarsit imi vine randul, merg la etajul de sus unde sunt chemata instantaneu la ghiseu. Predau documentele, achit 100euro si fug la toaleta. Hartie nu este, sapun nu este, noroc ca sunt prevazatoare si am la mine servetele umede. Ma misc cat pot de repede, sa nu pierd strigarea numelui. Astept. Ma uit in jur, o mama cu un sugar in brate sta jumate lesinata pe un scaun, aerul e greu, lumea agitata, copiii aproape isterici. Din cand in cand un functionar striga „linisteeeee”; chestie de cateva secunde si linistea se pierde. Din microfoanele ghiseelor sunt strigate toate datele personale ale petentilor, mai lipseste numarul de la incaltaminte si tabloul e complet. Imi amintesc ca institutia consulara este operator de date cu caracter personal…mda, asa o fi, pacat ca e doar pe hartie.

Ora 12.40 (5 minute inainte de pauza de pranz): sunt invitata sa ma prezint la ghiseu, deasupra documentelor prezentate vad un sablon pe care scrie „urgentati”, hmmm…in mai putin de zece secunde sunt intrebata de ce vreau pasaport CRDS, raspund glumind ca nu vreau sa mai am de-a face cu instituiile romanesti si pentru reinnoirea cartii de identitatate. Sunt apostrofata cu bunavointa ca voi ramane totusi cetatean roman, chiar daca nu mai am buletin romanesc…”pentru putin, se poate remedia si asta”, raspund la fel de educat. „Doamna, stiti, totusi daca cereti pasaport CRDS ve-ti ramane fara carte de identitate romaneasca”. La limita rabdarii explic frumos ca atata timp cat domiciliul meu este pe teritoriul Italiei, din punct de vedere legal, am datoria, nu posibilitatea, sa cer pasaport CRDS. Mi se spune ca „residenza” nu este acelasi lucru cu domiciliul…ah nuuuuu???

Ora 12.50: cosmarul s-a sfarsit! Acum ma pot indrepta linistita spre patul de acasa, fericita ca n-am nascut inainte de termen, ce daca am zacut doua zile?

Diaspora vine din viitor? Probabil, pacat ca este persecutata de institutii ceausiste.

Anunțuri