Un gand (sau chiar mai multe) inainte de Craciun


10868023_10205557803735262_5127414787085542668_n

Un ceai cald, fumegnd pe noptiera. Respir adanc, ma bucur de liniste, o linistite atat de ravnita incat as imbratisa-o daca-as putea. Instalatia din pomul de iarna clipoceste lenes, semn ca rezistenta e pe duca. Inca una pe lista de cumparaturi. De fapt, nu. Nu mai cumpar nimic, nici macar cadouri. Nu, nu urasc Craciunul, candva il asteptam cu sufletul la gura. Acum nu mai e al meu, e al copilului meu, e bucuria lui. Ma bucur alaturi de el, astept alaturi de el sosirea Mosului, ma minunez odata cu el de pomii sclipitori, de stelutele lipite pe vitrine. Bucuria lui e bucuria mea. Mai departe, incep gandurile.
Sarbatoarea Craciunului nu e pentru toti. Ma gandesc la cei care vor fi departe de familie, constransi la un loc de munca in slujba noastra. La pompieri, la medici, la politisti, la soferii de cursa lunga uitati prin Europa de patroni din ce in ce mai grasi. Nu pot uita nici lacrimile miilor, zecilor de mii de copii care-si asteapta mamele plecate de prea mult timp. Nu pot ignora strigatele de durere a celor care nu au ce pune pe masa. Da, stiu, e usor sa vorbesti cu burta plina. Da, stiu, nu putem duce in spate toate durerile omenirii. E doar un gand…
Ma gandesc sa schimb povestea, asa cum tot promit de cativa ani incoace. Sa las persoanele sa se aleaga singure, sa nu le mai aleg eu pe ele. Avem (?) dreptul sa fim iubiti pentru ceea ce suntem, nu pentru ceea ce stim sau pentru ceea ce reprezentam. Suntem fiinte fragile, cu un echilibru precar, a carui pierdere temporara nu ar trebui sa ne rusineze. Luam medicamente pentru orice boala, dar cu sufletul ce facem, cu ce-l hranim? Cu barfe, rautati, minciuni? Toti suntem necesari, niciunul indispensabil. Cateodata trebuie sa ne dam de-o parte, sa lasam scena noilor sositi. Nicio poveste de dragoste nu dureaza la nesfarsit. Confuzie, mare confuzie, nu am curaj sa spun ca nu. Sunt ganduri, asa cum v-am mai spus.
As vrea sa strang in brate toate sufletele singure si impovarate, sa le spun ca singuratatea nu e o pedeapsa. Singuratea te intareste, odata ce-ai avut de-a face cu ea, nu te va mai speria. Vine si pleaca singuratatea si, de fiecare data, aduce cu ea forte noi. Cand esti singur nu ai nevoie sa dai explicatii nimanui, ai o libertate nestimata. Desigur, are si ea pretul ei, insuportabil pe alocuri…

Si va mai trece un Craciun.

Anunțuri